Data publicării: 14.10.2025 14:10

Site-Music Ch (12)

Alin Oprea, împăcare emoționantă cu cei doi copii ai săi

Sursa Foto: Instagram

După ani de tăcere și suferință, Alin Oprea trăiește din nou bucuria de a fi aproape de copiii săi. Artistul a dezvăluit că s-a împăcat cu Adrian și Melissa, cei doi copii rezultați din mariajul cu fosta sa soție, Larisa Uță. Întâlnirea a fost una plină de emoție, în care au reușit să lase în urmă trecutul și să refacă legătura pierdută.

Despărțirea dintre Alin Oprea și Larisa Uță a fost intens mediatizată și plină de tensiuni. Deși conflictul dintre cei doi foști parteneri s-a stins în timp, cei mai afectați au fost copiii. După divorț, Adrian (26 de ani) și Melissa (23 de ani) au ales să se distanțeze de tatăl lor, rămânând alături de mama lor. Artistul a mărturisit că, deși i-a fost extrem de greu, a respectat decizia acestora.

Astăzi însă, lucrurile s-au schimbat radical. Alin Oprea a povestit cu emoție că relația cu copiii săi a fost refăcută, iar dorul și neînțelegerile au fost înlocuite de înțelegere și iubire.

„Ne-am revăzut și am vorbit sincer, cu inimile deschise, fără reproșuri. Am înțeles cu toții că, dincolo de greșeli, judecăți sau orgolii, iubirea rămâne singura forță care vindecă totul”, a declarat artistul.

Alin Oprea a mai spus că este profund impresionat de felul în care copiii lui au evoluat:
„Am descoperit în ei niște oameni de o calitate rară:educați, responsabili, independenți. Amândoi au urmat studii academice la Londra și și-au construit cariere care le asigură o viață decentă, prin propriile eforturi. Nu au nici cea mai mică pretenție materială, dimpotrivă, au ambiția de a evolua prin forțe proprii. Îi admir pentru caracterul lor și pentru faptul că, în ciuda tuturor încercărilor, nu au pierdut niciodată lumina din suflet.”

Artistul consideră că momentul iertării este o adevărată renaștere sufletească pentru el și familia sa:
„Iertarea este cea mai frumoasă formă de iubire între părinți și copii. Ea nu schimbă trecutul, dar vindecă prezentul și ne redă viitorul”, a concluzionat Alin Oprea.

Cele mai citite

Cu ce probleme se confruntă Marilu Dobrescu în Australia? Marilu și-a șocat urmăritorii
Cu ce probleme se confruntă Marilu Dobrescu în Australia? Marilu și-a șocat urmăritorii

29.01.2026 13:32

Ce mesaj a transmis Mihai Bendeac după apariția călare de la Gala Florin Piersic. A făcut sala să râdă în hohote [video]
Ce mesaj a transmis Mihai Bendeac după apariția călare de la Gala Florin Piersic. A făcut sala să râdă în hohote [video]

29.01.2026 15:12

Tunsori în vogă: trucul prin care femeile de peste 30 arată instant mai tinere!
Tunsori în vogă: trucul prin care femeile de peste 30 arată instant mai tinere!

30.01.2026 09:21

Cătălin Vișănescu și-a oficializat noua relație, la șase luni după divorțul de Betty Salam
Cătălin Vișănescu și-a oficializat noua relație, la șase luni după divorțul de Betty Salam

30.01.2026 10:32

Mira și Levi Elekes s-au despărțit după patru ani de relație. Cei doi au vorbit deschis despre ruptura lor [Video]
Mira și Levi Elekes s-au despărțit după patru ani de relație. Cei doi au vorbit deschis despre ruptura lor [Video]

30.01.2026 11:28

Partenerii Nostri

Pe Roz

Ce sfat i-a dat o bunică nepoatei sale care se confruntă cu depresie și anxietate. Imaginile postate pe TikTok sunt virale

Pro FM

Iubitul Ancăi Țurcașiu, imagini rare de când a fost socru mic. Cât de frumoase sunt cele trei fiice ale sale

Digi Life

Pantofii roșii purtați de Judy Garland în "Vrăjitorul din Oz", vânduți cu o sumă amețitoare la licitație, de 10 ori mai mare decât se...

Digi World

Ce beneficii are ciocolata neagră, spre deosebire de cea cu lapte. O alegere mică, diferențe importante

Digi Animal World

Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără să-l întrebi”

Digi24

Patriarhia Română îl anchetează pe ÎPS Teodosie pentru implicare politică, după ce a spus că Georgescu e „un trimis al lui Dumnezeu”

Digi Sport

Românca devenită vedetă în SUA a publicat fotografiile și reacțiile au ”curs în valuri”: ”Nu este reală”

Digi FM

O profesoară din Brașov este cea mai rapidă cititoare din lume. „Nu am o tehnică sau ceva nume”