Data publicării: 21.10.2026 12:54
Emilia Ghinescu, apariție de senzație alături de iubitul cu 20 de ani mai tânăr. Cum s-au îmbrăcat cei doi
Emilia Ghinescu și iubitul ei, Viorel Neagoe, au atras toate privirile la un eveniment recent! Artista și partenerul său, cu 20 de ani mai tânăr decât ea, au apărut împreună și au impresionat prin ținutele elegante alese. Relația lor a stârnit numeroase comentarii încă de la început, însă cei doi par să își trăiască povestea de dragoste fără să țină cont de gurile rele.
Cum s-au îmbrăcat Emilia Ghinescu și iubitul ei
Pentru această apariție, Emilia Ghinescu a ales o salopetă neagră, cu pantaloni evazați și aplicații florale roșii, care au oferit ținutei un plus de personalitate. Artista a completat outfitul cu pantofi negri cu toc, mizând pe o apariție elegantă și rafinată.
Nici Viorel Neagoe nu s-a lăsat mai prejos! Acesta a optat pentru un costum gri închis, asortat cu o cămașă albă. O batistă decorativă, purtată în buzunarul sacoului, și un ceas elegant au completat lookul său.
Cei doi au demonstrat că știu să facă impresie atunci când apar împreună, iar diferența de vârstă nu pare să îi împiedice să se bucure de relația lor.
Emilia Ghinescu, despre relația cu bărbatul mai tânăr
Povestea de dragoste dintre Emilia Ghinescu și Viorel Neagoe durează de aproximativ un an, iar relația lor a atras atenția încă de la primele apariții publice. Diferența de 20 de ani dintre cei doi a fost intens comentată, însă artista a explicat că nu simte nevoia să își justifice alegerile personale.
Emilia Ghinescu a precizat, de asemenea, că partenerul ei are propriul loc de muncă și este în ultimul an de facultate, oferind astfel detalii despre viața acestuia dincolo de relația cu artista.
În ciuda comentariilor, cei doi continuă să se afișeze împreună și să își trăiască povestea de dragoste în văzul tuturor. Iar apariția lor recentă demonstrează că Emilia Ghinescu nu se ferește să își asume relația, indiferent de părerile celor din jur.
Pe Roz
Pro FM
Digi Life
Digi World
Digi Animal World
Digi24
Digi Sport
Digi FM