Roxana Nemeș a devenit mamă! Prima imagine cu micuții săi
Septembrie 2025 11:47 AM
Roxana Nemes || Sursa Foto: Instagram
Roxana Nemeș trăiește una dintre cele mai fericite perioade din viața ei. Artista a devenit, pentru prima dată, mamă și a adus pe lume gemenii mult așteptați, un băiețel și o fetiță.
Emoționată și vizibil împlinită, vedeta a împărtășit vestea cu fanii săi pe rețelele de socializare, acolo unde a publicat și prima fotografie în care apare cu micuții la piept.
„Cea mai mare binecuvântare a vieții noastre a sosit! Ne simțim recunoscători și binecuvântați pentru venirea pe lume a micuților noștri! Am simțit cel mai înălțător sentiment în momentul în care ne-am ținut copiii în brațe! O iubire pe care nu o pot exprima în cuvinte!”, a scris Roxana în dreptul postării.
![]()
Roxana Nemes || Sursa Foto: Instagram
Pentru cântăreață și soțul ei, Călin Hagima, momentul este cu atât mai special cu cât drumul către această bucurie a fost unul presărat cu încercări. Cei doi s-au căsătorit în 2021 și și-au dorit de mulți ani să devină părinți. În tot acest timp, au trecut prin numeroase tratamente de fertilizare, fără să își piardă însă speranța.
„Ne doream de mulți ani. Și tot de atâția am făcut multe tratamente. Inclusiv de data asta. Mă așteptam și speram, dar tot nu mi-a venit să cred! Am plâns ca un copil. Pe cât de greu a fost, acum mă simt atât de recunoscătoare și binecuvântată, cum nu m-am simțit niciodată!”, a declarat Roxana, copleșită de emoție.
Astăzi, toate greutățile prin care a trecut par să fi rămas în urmă, pentru că artista își trăiește visul de a fi mamă. Mesajul ei sincer și plin de emoție a emoționat și a inspirat numeroși urmăritori, care au felicitat-o pentru puterea și perseverența de care a dat dovadă până la împlinirea acestui vis.
Pe Roz
Pro FM
Digi Life
Digi World
Digi Animal World
Digi24
Digi Sport
Digi FM