Data publicării: 02.03.2026 15:24

smiley1121311aabfbf

Smiley și Selly, experiență de neuitat: 24 de ore într-o bază militară. „Tata a zburat pentru țară. Eu zbor prin muzică”

O provocare ieșită din tipare i-a adus pe Smiley și Selly față în față cu o experiență de neuita: 24 de ore petrecute într-o bază militară, în rol de „piloți” pentru o zi. Totul a fost documentat într-un vlog publicat pe YouTube, unde cei doi le-au arătat fanilor cum arată, din interior, viața la academia militară.

De această dată, Selly a ajuns la Academia Forțelor Aeriene Henri Coandă, instituția care pregătește viitorii piloți ai Armatei Române. Smiley a acceptat invitația și a intrat în joc fără ezitare. Cei doi au dormit în căminul studenților, au participat la antrenamentul de dimineață, au mâncat la cantină și au descoperit disciplina riguroasă impusă de programul militar.

Experiența nu s-a oprit la teorie. Smiley și Selly au avut ocazia să zboare cu un elicopter militar, trăind pe pielea lor emoțiile unui astfel de moment. Artistul a mărturisit că nu i-a fost frică, însă temperaturile scăzute i-au dat ceva bătăi de cap. „A fost senzațional”, a spus el, descriind întreaga aventură ca pe o experiență intensă și memorabilă.

Pentru Smiley, momentul a avut și o încărcătură personală aparte. Artistul a vorbit deschis despre legătura cu tatăl său și despre moștenirea simbolică pe care o poartă.

„Nu i-am moștenit drumul, dar i-am moștenit curajul. Când am îmbrăcat uniforma pentru o zi, la Academia Forțelor Aeriene, a fost o amintire că rădăcinile nu se pierd, chiar dacă direcțiile se schimbă. Tata a zburat pentru țară. Eu zbor prin muzică”, a transmis el.

 

GALERIE FOTO:

 

Sursa Foto: Facebook // Captura Foto Youtube

Vlogul a strâns rapid reacții din partea comunității online, mulți apreciind deschiderea celor doi și interesul pentru viața din spatele porților unei instituții militare. Dincolo de imaginea de artiști și creatori de conținut, Smiley și Selly au arătat că pot ieși din zona de confort și pot experimenta, chiar și pentru o zi, rigorile unei cariere militare.

O experiență intensă, disciplină la minut și emoții la înălțime: 24 de ore care, cu siguranță, nu vor fi uitate prea curând.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cele mai citite

Theo Rose nu a mai știut să ajungă acasă. Ce i s-a întâmplat?
Theo Rose nu a mai știut să ajungă acasă. Ce i s-a întâmplat?

02.03.2026 12:32

Andreea Bălan și Victor Cornea s-au „căsătorit” în fața publicului! Moment spectaculos pe scenă [video]
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au „căsătorit” în fața publicului! Moment spectaculos pe scenă [video]

02.03.2026 16:20

Partenerii Nostri

Pe Roz

Ce sfat i-a dat o bunică nepoatei sale care se confruntă cu depresie și anxietate. Imaginile postate pe TikTok sunt virale

Pro FM

Iubitul Ancăi Țurcașiu, imagini rare de când a fost socru mic. Cât de frumoase sunt cele trei fiice ale sale

Digi Life

Pantofii roșii purtați de Judy Garland în "Vrăjitorul din Oz", vânduți cu o sumă amețitoare la licitație, de 10 ori mai mare decât se...

Digi World

Ce beneficii are ciocolata neagră, spre deosebire de cea cu lapte. O alegere mică, diferențe importante

Digi Animal World

Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără să-l întrebi”

Digi24

Patriarhia Română îl anchetează pe ÎPS Teodosie pentru implicare politică, după ce a spus că Georgescu e „un trimis al lui Dumnezeu”

Digi Sport

Românca devenită vedetă în SUA a publicat fotografiile și reacțiile au ”curs în valuri”: ”Nu este reală”

Digi FM

O profesoară din Brașov este cea mai rapidă cititoare din lume. „Nu am o tehnică sau ceva nume”