Data publicării: 17.07.2026 11:25
Dana Rogoz, despre cei 14 ani petrecuți alături de soțul ei, Radu Dragomir: „Habar n-aveam prin câte o să ne treacă viața”
Dana Rogoz și soțul ei, regizorul Radu Dragomir, au sărbătorit 14 ani de căsnicie, iar actrița a marcat momentul printr-un mesaj emoționant publicat pe rețelele de socializare. Cei doi formează unul dintre cele mai longevive și admirate cupluri din showbiz-ul românesc, iar povestea lor de dragoste este la fel de puternică după aproape două decenii petrecute împreună.
Cu această ocazie, Dana Rogoz a publicat mai multe fotografii în care apare alături de soțul ei, surprinși într-o escapadă la mare, acolo unde au ales să celebreze aniversarea. Alături de ei s-au aflat și cei doi copii ai lor, Vlad și Lia, care au fost chiar „fotografii oficiali” ai familiei.
Mesajul emoționant transmis de Dana Rogoz
Actrița și-a deschis sufletul și a rememorat ziua nunții, mărturisind că, în urmă cu 14 ani, nu și-ar fi imaginat tot ce aveau să construiască împreună.
„Azi împlinim 14 ani de căsătorie. Nuntă de fildeș – așa pare că îi zice! Acum 14 ani, pe la aceeași oră, dansam pe Summer in Siam, îmbrăcați în mire și mireasă, alături de părinții noștri, de frații noștri, de rude și de mulți prieteni.
Eram foarte fericiți și extrem de îndrăgostiți! Habar n-aveam prin câte o să ne treacă viața, câte vom construi împreună, cât vom călători, câte visuri vom avea și pe câte le vom împlini și cum ne va sufoca iubirea pentru cei doi copii ai noștri. La mulți ani, Radu! La mulți ani, nouă! Mulțumim fotografilor noștri, Vlad și Lia. Îi putem programa de mâine pentru nunți și botezuri”, a scris Dana Rogoz.
Citeste si:Anca Dinicu și Georgian Păun au pus capăt relației, dar rămân o echipă pentru fiul lor
Pentru aniversarea celor 14 ani de căsnicie, Dana Rogoz și Radu Dragomir au ales să petreacă două zile pe litoral, departe de agitația cotidiană. Vedeta a dezvăluit că escapada a fost una scurtă, întrucât familia se pregătește pentru o nouă aventură.
„Am venit doar pentru două nopți la mare, ca să sărbătorim Nunta de Fildeș, adică cei 14 ani petrecuți împreună din 14 iulie 2012 și până acum. Mâine plecăm spre casă, să pregătim călătoria cu trenurile!”, a transmis actrița.
O relație care a rezistat în timp
Dana Rogoz și Radu Dragomir sunt împreună de peste 18 ani și au construit o familie frumoasă alături de cei doi copii ai lor, Vlad și Lia. De-a lungul timpului, relația lor a fost adesea comentată din cauza diferenței de vârstă de aproape 20 de ani dintre cei doi, însă actrița și regizorul au demonstrat că sentimentele și respectul reciproc au fost mai puternice decât orice critică.
La 14 ani de la căsătorie, cei doi continuă să fie la fel de uniți, iar mesajele publicate de Dana Rogoz arată că iubirea lor s-a consolidat odată cu trecerea timpului, fiind completată de bucuria de a-și crește împreună copiii și de a împărtăși noi experiențe de familie.
Pe Roz
Pro FM
Digi Life
Digi World
Digi Animal World
Digi24
Digi Sport
Digi FM