Data publicării: 02.10.2026 12:46
Nadia Comăneci și Céline Dion, revedere emoționantă la Paris. Cele două au strălucit pe aceeași scenă
Cele două au o relație de prietenie care durează de mai mulți ani, iar Céline Dion a vorbit în repetate rânduri despre admirația pe care i-a purtat-o Nadiei Comăneci încă din copilărie.
Nadia Comăneci și Céline Dion, împreună la Paris
Reîntâlnirea celor două vedete a avut loc în contextul evenimentelor organizate la Paris în cadrul Săptămânii Modei. Nadia Comăneci a participat la eveniment și a avut ocazia să fie din nou alături de Céline Dion.
În aceeași perioadă, artista canadiană susține la Paris o serie de concerte, evenimente care atrag atenția fanilor din întreaga lume. Întâlnirea dintre cele două a fost una cu atât mai specială cu cât legătura lor are rădăcini într-o poveste începută cu zeci de ani în urmă. Céline Dion a povestit în mai multe interviuri cât de mult a inspirat-o Nadia Comăneci. Pentru artista canadiană, campioana olimpică de la Montreal a reprezentat un model de disciplină, perseverență și ambiție.
Într-un interviu acordat publicației Las Vegas Review-Journal, Céline Dion a vorbit despre influența pe care Nadia Comăneci a avut-o asupra sa în copilărie.
„Urmăream Jocurile Olimpice și ea aproape că mi-a schimbat destinul”, a mărturisit artista canadiană.
Céline Dion a explicat că a fost impresionată nu doar de performanțele sportive ale Nadiei, ci și de atitudinea și determinarea acesteia.
„Am iubit atât de mult puterea ei, dedicația și munca grea pe care a depus-o, îmi doream să fiu ca ea. Nu era vorba doar de gimnastică, ci de întreaga ei atitudine și înfățișare.
Am iubit tot ce avea legătură cu ea, până când destinul meu m-a condus spre muzică”, a povestit Céline Dion.
La aproximativ două decenii după momentul în care Nadia Comăneci a impresionat-o la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, cele două aveau să se întâlnească personal.
Momentul s-a petrecut în 1996, la Jocurile Olimpice de la Atlanta. Céline Dion se afla la hotel, înainte de interpretarea piesei pregătite pentru ceremonia oficială de deschidere a competiției sportive cineva a bătut la ușa camerei sale. Când a deschis, în fața ei se afla chiar Nadia Comăneci.
Revederea de la Paris readuce astfel în prim-plan o prietenie construită în jurul admirației reciproce. Nadia Comăneci, una dintre cele mai mari legende ale gimnasticii mondiale, și Céline Dion, una dintre vocile emblematice ale muzicii internaționale, continuă să împărtășească o legătură care a început încă din perioada copilăriei artistei canadiene.
Pe Roz
Pro FM
Digi Life
Digi World
Digi Animal World
Digi24
Digi Sport
Digi FM