Data publicării: 05.02.2026 11:40
Mădălina Ghenea câștigă procesul de hărțuire online: "Să lupți pentru viața ta într-o sală de tribunal nu este ceva normal"
Victorie importantă pentru Mădălina Ghenea în lupta împotriva abuzului online. Actrița a câștigat procesul intentat femeii care a hărțuit-o ani la rând pe rețelele sociale, iar instanța din Italia a decis condamnarea acesteia la un an și șase luni de închisoare pentru stalking. După verdict, vedeta a transmis un mesaj ferm tuturor victimelor hărțuirii: tăcerea nu este o soluție.
Citeste si: Terorizată ani la rând, Mădălina Ghenea primește sprijinul fostului iubit miliardar în procesul de hărțuire
Cazul a fost judecat la Tribunalul din Milano, unde judecătoarea Elisabetta Canevini a stabilit că o femeie în vârstă de 45 de ani este vinovată de trimiterea repetată de mesaje jignitoare și amenințări către Mădălina Ghenea, prin intermediul rețelelor de socializare. Atât actrița, cât și mama sa s-au constituit parte civilă în proces.
Instanța a decis suspendarea condiționată a pedepsei, cu condiția ca inculpata să achite despăgubirile provizorii în termen de două luni de la rămânerea definitivă a sentinței. De asemenea, după finalizarea procedurilor, femeia va fi obligată să urmeze un program într-un centru de recuperare, potrivit publicației leggo.it.
Despăgubirile stabilite provizoriu sunt consistente: 40.000 de euro pentru Mădălina Ghenea și 10.000 de euro pentru mama acesteia, suma totală depășind 50.000 de euro. Daunele finale urmează să fie stabilite într-un proces civil separat.
După pronunțarea verdictului, Mădălina Ghenea a avut un discurs emoționant și tranșant despre experiența trăită. Actrița a subliniat că lupta sa nu a fost una ușoară, dar necesară:
„Să lupți pentru viața ta într-o sală de tribunal nu este ceva normal. Dar să taci și să ignori o astfel de situație este, cred, unul dintre cele mai greșite lucruri”, a declarat ea.
Mai mult, vedeta a transmis un mesaj clar tuturor femeilor care se confruntă cu abuzuri online:
„Astăzi sunt aici pentru fiica mea, pentru mama mea și pentru toate femeile victime ale urii. Denunțați, denunțați, denunțați”.
În timpul procesului, avocata Mădălinei Ghenea a cerut despăgubiri de 5 milioane de euro pentru actriță și sume suplimentare pentru mama acesteia, însă instanța a decis ca evaluarea daunelor finale să fie făcută separat. Judecătoarea a admis circumstanțe atenuante, aplicând o pedeapsă cu șase luni mai mică decât cea solicitată de procuror.
De cealaltă parte, avocatul femeii condamnate a anunțat că va decide dacă va face apel după publicarea motivării sentinței. Inculpata, care locuiește în România, a susținut pe tot parcursul procesului că este nevinovată și că mesajele ar fi fost trimise de altcineva, folosindu-i conturile de social media.

Pe Roz
Pro FM
Digi Life
Digi World
Digi Animal World
Digi24
Digi Sport
Digi FM