holiday candlelight service or memorial vigil

Cele 12 Nopți Sfinte: Ce înseamnă și ce să faci între Crăciun și Bobotează, când „Cerurile se deschid"

Decembrie 2025 19:42 PM

Sursa Foto: Getty Images 

 

Tradiția spune că în cele 12 nopți dintre Crăciun și Bobotează, „cerurile se deschid”, iar energiile sunt mai puternice. Fiecare noapte reprezintă vibrația unei luni din anul următor, iar ceea ce gândești sau intenționezi în acea noapte capătă putere. Pe lângă Crăciun, momentul în care ne gândim mai mult la Dumnezeu, liniștea sărbătorilor și ultimele zile din an ne invită la introspecție, recunoștință și să setam intenții noi pentru anul care urmează..

12 nopți = 12 teme = 12 intenții

Este o practică de introspecție și manifestare: observi, notezi, setezi intenții. Nu este un ritual strict religios, ci mai degrabă unul simbolic și energetic. Fiecare noapte reprezintă o lună din anul următor, iar ceea ce scrii și conștientizezi devine „semințele” pe care le plantezi pentru acea lună.

✔️ Ai nevoie de:

-O agendă sau un jurnal special (ideal același pentru toate cele 12 nopți)

-un pix

-o lumânare (poți folosi una albă sau lumânări colorate în funcție de temă)

• Culorile lumânărilor (opțional):

Alb – purificare, claritate (recomandată oricui)

Verde – vindecare, relații

Galben/Auriu – abundență, prosperitate

Roșu – energie, curaj

Mov – spiritualitate, intuiție

Albastru – liniște, armonie

Nu este obligatoriu să cumperi 12 lumânări diferite. Una albă pentru fiecare noapte este suficientă.

 

Citeste si: HOROSCOP 2026: Anul care Îți Schimbă Viața! Vezi Dacă Ești Pe Lista Norocoșilor

 

✔️ Ce faci în fiecare noapte:

Iti spui rugaciunea favorita si apoi aprinzi o lumanare cu intenția generală a lunii respective si notezi 1 sau 3 lucruri concrete ca si cand sau intamplat.

Exemplu: 

"Deschid anul cu mintea limpede si pregătita mental pentru ..."

"Încep program ...."

„Îmi mențin disciplina in sport si in rutina"

"Fac mișcare constant, minimum 3 zile pe săptămână.”

"Exersez limba franceza, minimum 2 zile pe săptămână"

"La job sunt organizata si imi predau cu succes toate proiectele la termen"

"Am Relație armonioasă cu..."

"Lucrez la claritate mentală."

"Am oportunități profesionale."

"Am prietenii fără falsitate"

Cele 12 teme (una pentru fiecare lună)

Noaptea 1 (24/25 decembrie) – Ianuarie
Tema: Curățare, începuturi.
Intenție: „Îmi deschid anul cu claritate și ordine.”

Noaptea 2 – Februarie

Tema: Emoții, vindecare.
Intenție: „Îmi ascult inima și îmi onorez sensibilitatea.”

Noaptea 3 – Martie

Tema: Curaj, acțiune.
Intenție: „Fac pași hotărâți spre ceea ce vreau.”

Noaptea 4 – Aprilie

Tema: Renaștere, creativitate.
Intenție: „Îmi las inspirația să curgă.”

Noaptea 5 – Mai

Tema: Prosperitate, stabilitate.
Intenție: „Atrag abundență cu ușurință.”

Noaptea 6 – Iunie

Tema: Relații, legături.
Intenție: „Construiesc conexiuni sănătoase.”

Noaptea 7 – Iulie

Tema: Bucurie, vitalitate.
Intenție: „Trăiesc cu pasiune și energie.”

Noaptea 8 – August

Tema: Putere personală.
Intenție: „Îmi revendic forța interioară.”

Noaptea 9 – Septembrie

Tema: Organizare, muncă.
Intenție: „Îmi pun viața în ordine și evoluez.”

Noaptea 10 – Octombrie

Tema: Transformare.
Intenție: „Accept schimbările cu înțelepciune.”

Noaptea 11 – Noiembrie

Tema: Intuiție, spiritualitate.
Intenție: „Îmi ascult ghidarea interioară.”

Noaptea 12 (5/6 ianuarie) – Decembrie

Tema: Recunoștință, încheiere.
Intenție: „Închei anul în armonie.”

Aici pe langa intentie notezi si multumirile, motivele pentru care esti recunoscatoare

Exemplu:

„Sunt recunoscătoare pentru sănătatea mea.”

„Mulțumesc pentru evoluția mea personală.”

„Sunt recunoscătoare pentru disciplina pe care am câștigat-o.”

„Mulțumesc pentru tot ce am învățat în acest an.”

Cele mai citite

Monica Tatoiu și-a decorat bradul de Crăciun de 4 metri înălțime! Masa de sărbători va fi de
Monica Tatoiu și-a decorat bradul de Crăciun de 4 metri înălțime! Masa de sărbători va fi de "austeritate"

Decembrie 2025 01:25 AM

Nidia Moculescu, confesiuni dureroase la o lună de la moartea lui Horia Moculescu:
Nidia Moculescu, confesiuni dureroase la o lună de la moartea lui Horia Moculescu: "Sunt primele sărbători fără tatăl meu"

Decembrie 2025 02:24 AM

Otilia Bilionera dezvăluie cea mai simplă și delicioasă Rețetă de Cozonaci, după ce și-a prezentat soacra și soțul
Otilia Bilionera dezvăluie cea mai simplă și delicioasă Rețetă de Cozonaci, după ce și-a prezentat soacra și soțul

Decembrie 2025 03:49 AM

Carmen Brumă vine cu soluția salvatoare înainte de Crăciun: Maioneza care NU îngrașă, dar păstrează gustul clasic
Carmen Brumă vine cu soluția salvatoare înainte de Crăciun: Maioneza care NU îngrașă, dar păstrează gustul clasic

Decembrie 2025 19:22 PM

Anastasia Soare, Crăciun cu gust românesc peste ocean! Ce nu lipsește de pe masa
Anastasia Soare, Crăciun cu gust românesc peste ocean! Ce nu lipsește de pe masa "Reginei Sprâncenelor”

Decembrie 2025 13:03 PM

Partenerii Nostri

Pe Roz

Ce sfat i-a dat o bunică nepoatei sale care se confruntă cu depresie și anxietate. Imaginile postate pe TikTok sunt virale

Pro FM

Iubitul Ancăi Țurcașiu, imagini rare de când a fost socru mic. Cât de frumoase sunt cele trei fiice ale sale

Digi Life

Pantofii roșii purtați de Judy Garland în "Vrăjitorul din Oz", vânduți cu o sumă amețitoare la licitație, de 10 ori mai mare decât se...

Digi World

Ce beneficii are ciocolata neagră, spre deosebire de cea cu lapte. O alegere mică, diferențe importante

Digi Animal World

Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără să-l întrebi”

Digi24

Patriarhia Română îl anchetează pe ÎPS Teodosie pentru implicare politică, după ce a spus că Georgescu e „un trimis al lui Dumnezeu”

Digi Sport

Românca devenită vedetă în SUA a publicat fotografiile și reacțiile au ”curs în valuri”: ”Nu este reală”

Digi FM

O profesoară din Brașov este cea mai rapidă cititoare din lume. „Nu am o tehnică sau ceva nume”