Data publicării: 17.03.2026 10:18

sursa: Getty

Actorul Sebastian Stan ar urma să devină tătic pentru prima dată!

Actorul Sebastian Stan ar urma să devină tătic pentru prima dată! Iubita lui, frumoasa Annabelle Wallis, ar fi însărcinată, potrivit zvonurilor care circulă intens în presa internațională.

Deși vestea a luat prin surprindere fanii, cei doi nu au scos niciun cuvânt despre acest subiect. Discreți din fire, Sebastian și Annabelle par hotărâți să păstreze misterul până în ultimul moment.

Surse apropiate susțin că actrița ar aștepta primul lor copil, însă detaliile sunt ținute la secret: nu se știe nici când ar urma să nască, nici dacă vor avea băiat sau fată.

Relația lor, începută în 2022, a fost mereu departe de lumina reflectoarelor, dar iată că acum ar putea intra într-o nouă etapă emoționantă.

Dacă zvonurile se confirmă, actorul originar din România bifează unul dintre cele mai importante roluri din viața lui: cel de tată. 

Cele mai citite

Gemenele Indiggo, arestate din nou în America! Ce au făcut de data asta, după ce anul trecut și-au agresat mama
Gemenele Indiggo, arestate din nou în America! Ce au făcut de data asta, după ce anul trecut și-au agresat mama

08.05.2026 01:50

Anghel Damian explică de ce relația cu Theo Rose funcționează, în ciuda criticilor:
Anghel Damian explică de ce relația cu Theo Rose funcționează, în ciuda criticilor: "Am gradul meu de ludism"

08.05.2026 02:28

Partenerii Nostri

Pe Roz

Ce sfat i-a dat o bunică nepoatei sale care se confruntă cu depresie și anxietate. Imaginile postate pe TikTok sunt virale

Pro FM

Iubitul Ancăi Țurcașiu, imagini rare de când a fost socru mic. Cât de frumoase sunt cele trei fiice ale sale

Digi Life

Pantofii roșii purtați de Judy Garland în "Vrăjitorul din Oz", vânduți cu o sumă amețitoare la licitație, de 10 ori mai mare decât se...

Digi World

Ce beneficii are ciocolata neagră, spre deosebire de cea cu lapte. O alegere mică, diferențe importante

Digi Animal World

Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără să-l întrebi”

Digi24

Patriarhia Română îl anchetează pe ÎPS Teodosie pentru implicare politică, după ce a spus că Georgescu e „un trimis al lui Dumnezeu”

Digi Sport

Românca devenită vedetă în SUA a publicat fotografiile și reacțiile au ”curs în valuri”: ”Nu este reală”

Digi FM

O profesoară din Brașov este cea mai rapidă cititoare din lume. „Nu am o tehnică sau ceva nume”